Review: Şampon – Tratament Antimătreaţă Vichy

Dintotdeauna am avut probleme cu mătreaţa, am încercat şampoane peste şamopane, dar cu toate acestea mătreaţa şi-a făcut simţita prezenţa de fiecare dată. Şi nu e nimic mai neplăcut pentru podoaba capilară, decât să fie „împânzită” de mătreaţă.
Şamponul care mi-a salvat pielea capului, ca să spun aşa, a fost Şamponul-Tratament Antimătreaţă (Dercos) de la Vichy.

DSCN0445

Folosesc şamponul acesta de ani buni şi pot spune că este cea mai bună descoperire în materie de şampoane pe care puteam să o fac.
Pe parcursul anilor, am mai fost tentată să încerc şi alte şampone, în special cele profesionale, dar mătreaţa a reapărut după cel mult trei utilizări.
La un moment dat am încercat şi şampoane bio, pe bază de lapte de capră şi ceai vrede de la Druide şi întradevăr şi acelea au fost destul de bune şi nu mi-a reapărut mătreaţa de la ele, dar nu îmi ofereau aceeaşi senzaţie de curaţare şi prospeţime, pe care o regasesc la acest şampon.
El este conceput ca fiind un tratament animătreaţă, cu efect antirecidivă până la 6 săptămâni. În privinţa aceasta, pot spune că la mine nu se manifestă acest efect antirecidivă, pentru ca e suficient să mă spăl de maxim trei ori cun un alt produs, pentru ca mătreaţa să reapară.

Descriere:

Inovaţie Vichy. Prima formulă brevetată cu Disulfură de Seleniu şi Cohesyl. Purifică şi calmează scalpul.
Eficacitatea demonstrată clinic.
Elimină mătreaţa vizibilă de la prima aplicare. Efect antirecidivă până la 6 săptămâni.
Utilizare:
Pentru prima aplicare lăsaţi şamponul să acţioneze timp de 2 minute, apoi clătiţi. Pentru spălările ulterioare, masaţi şi apoi clătiţi-tratament timp de 4 săptămâni. Conţine disulfură de seleniu. Evitaţi contactul cu ochii sau pielea cu răni. În cazul contactului cu ochii, clătiţi imediat.

Ingrediente:
Ingrediente: Water, Sodium Laureth Sulfate, Coco-Betaine, Glycerin, Dimethicone, Cetyl Alcohol, Hydroxystearyl Cetyl Ether, Corbomer, CI19140/Yellow 5, Citric Acid, 2-Oleamido-1, 3-Octadecanediol, PPG-5-Ceteth-20, Propylene Glycol, Solicylic Acid, Selenium Sulfide, Sodium Chloride, Sodium Hypochlorite, Parfum/Fragranc (Code F.I.L. C38792/1).
DSCN0459

Cantitate: 200 ml.
Preţ: Optez de fiecare dată pentru pachetul 1+ -50% reducere la al doilea produs şi plătesc în jur de 85 de lei pentru două şampoane (depinde de farmacie). Pretul pentru o bucată, e în jur de 50 de lei.
Poate fi achiziţionat, doar din farmacii.

Lăsând la o parte calităţile sale incontestabile împotriva mătreţii, este un şampon care curăţă părul în profunzime, oferindu-ţi o senzaţie de lejeritate nemaiîntâlnită la un alt şampon. Părul capătă un aspect sănătos şi strălucitor şi se coafează cu uşurinţă.
Dacă şi voi aveţi probleme cu mătreaţa, eu zic că reprezintă soluţia ideală, pentru rezolvarea acestei neplăceri.

Anunțuri

2 gânduri despre “Review: Şampon – Tratament Antimătreaţă Vichy

  1. Si eu folosesc acelasi produs, am scapat de cojite. Sunt , cred, cea mai fericita, il folosesc de 5 ani. Am incercat si cel cu banda albastra, doar ca cel cu verde imi prieste cel mai bine. Felicitari pentru review!

    • Si eu il folosesc din primul an de facultate, aproximativ de 7 ani :)! Eu nu am incercat altul din gama Dercos, pentru ca am fost mai mult decat multumita de acesta, dar dupa cum spuneam, am mai fost tentata sa incerc produse profesionale, dar de fiecare data am sfarsit prin a ma reintoarce la el. 🙂
      Multumesc pentru comentariu si aprecieri 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s